joi, 16 iunie 2011

Ghid pentru alegerea echipamentului

Încălţăminte

Cizme touring
Design de calitate din materiale confortabile. Sunt incluse protecţii standard, mai puţine decât la cizmele de curse. Se pot folosi şi când nu pilotaţi motocicleta. Sunt proiectate pentru a evita problemele din timpul mersului (de exemplu arsurile datorate eşapamentului sau şireturi în jurul schimbătorului de viteze).


Cizme de curse (racing)
Adesea foarte tehnice, cu protecţii în zonele de impact. Sunt proiectate pentru a se mula strâns pe picior, şi pentru a fi confortabile în timpul mersului pe motocicletă (dar nu şi pentru mersul pe jos).




Cizme scurte
O variantă mai uşoară a cizmelor obişnuite. Partea superioară este mai scurtă şi fabricată din material mai moale. De obicei, sunt incluse mai puţine funcţii decât primele două şi este destinată uzului zilnic.

Bocanci
O alternativă la cizmele de motocicletă, o combinaţie ideală pentru uz general. Au totuşi părţi proiectate pentru motocicletă: întăritură pentru schimbătorul de viteze, material impermeabil şi soliditate.


Alegeţi încălţămintea aşa încât să acopere măcar gleznele. Astfel veţi fi mai bine protejat şi piciorul va deveni mai puternic.

Urmăriţi ca designul să fixeze bine glezna şi călcâiul, pentru a preveni ridicarea sa de pe talpă. Verificaţi dacă cizma are întăritură pentru schimbătorul de viteze (acea zonă va fi mult utilizată).

Desenul tălpii ar trebui să permită odihnirea uşoară pe scăriţe. La drum, trebuie ca talpa să aibă aderenţă în noroi, apă, nisip şi ulei.

Majoritatea cizmelor sunt fabricate din piele cu întărituri în locurile esenţiale. Pielea poate fi dublată cu materiale noi, cum ar fi Gor-Tex, care permit o ventilaţie îmbunătăţită. Baza cizmei este o talpă din cauciuc dur. Laba piciorului şi glezna sunt adeseori protejate cu material din carbon kevlar.
Verificaţi sistemul de închidere al cizmei (bandă arici sau şireturi). Nu contează tipul folosit, atâta timp cât nu aveţi material care să atârne şi să se prindă în schimbătorul de viteze sau în alte locuri.

În afară de căldura motorului, simpla purtare a cizmelor vă va încălzi piciorul. Urmăriţi existenţa unui sistem de ventilaţie - pielea permite o bună ventilaţie, iar Gor-Tex are în plus avantajul impermeabilităţii.

Cizmele impermeabile sunt excelente.

Veţi folosi cizmele şi la alte lucruri decât pilotatul motocicletei ? Luaţi acest lucru în considerare când cumpăraţi.



Sunt multe feluri de cizme care arată bine, sunt confortabile şi pot fi purtate şi în timpul altor activităţi. Aşadar, nu vă grăbiţi să cumpăraţi.

După o vreme, materialul începe să miroasă urât şi să se murdărească. Aşadar, vă hotărâţi să-l spălaţi. Greşeală ! materialul arată bine, dar nu mai e impermeabil. Folosiţi soluţii speciale pentru tratarea pielii.

Verificaţi duritatea tălpii.
Încercaţi flexibilitatea cizmelor. Trebuie să evitaţi întinderi, flexiuni sau inversiuni ale gleznei, deci cumpăraţi cizme solide.

La cizmele mai uşoare, verificaţi dacă sunt suficient de durabile pentru a nu flutura în vânt şi dacă vă cuprind bine piciorul, mai ales purtate peste pantaloni.

Mănuşi

Mănuşi de vară
De obicei sunt fabricate din piele subţire, fără căptuşeală şi fără a fi impermeabile. Pielea este cel mai sigur material (de exemplu, mănuşile de ciclism ar fi distruse în cazul unei căzături). Pot fi cu sau fără degete. Dacă soarele este puternic, perforaţiile din material (pentru ventilaţie) pot favoriza arsurile solare.

Mănuşi de greutate medie (de vară/de curse)
Sunt purtate de majoritatea motocicliştilor. Unele sunt căptuşite. Au zone speciale de protecţie şi sunt foarte confortabile. Sunt disponibile în multe culori şi tipuri.


Mănuşi de iarnă
Mult mai groase decât cele de vară, sunt gândite pentru a vă ţine mâinile calde pe vreme rece. De obicei rezistă şi la ploaie (asiguraţi-vă de acest lucru, altfel sunt inutile).

Mănuşi de ploaie

Adeseori, nimic mai mult decât o apărătoare de plastic pentru a nu lăsa ploaia să intre. Pot deveni alunecoase şi incomode. Sunt totuşi ieftine şi uşor de transportat.

Înainte de a continua, gândiţi-vă în ce condiţii meteorologice veţi folosi mănuşile.

Mănuşile trebuie să fie de mărimea potrivită. Din moment ce veţi folosi în permanenţă mâinile, o mărime greşită vă va incomoda. Mănuşile prea largi se vor înfăşura pe ghidon, cele prea mici vă vor strânge.

Majoritatea mănuşilor sunt construite ergonomic, şi aproape întotdeauna fabricate din piele sau nailon dur. Pielea oferă cea mai bună protecţie în cazul unei căzături. Mănuşa ar trebui să aibă protecţii, cum ar fi întărituri suplimentare în zona degetelor şi podului palmei, deoarece acestea sunt zone de impact în contactul cu solul.

Unele mănuşi au căptuşeală detaşabilă pentru a permit spălarea ei, ceea ce este un lucru foarte bun. De asemenea, puteţi monta şi căptuşeli mai groase pentru încălzire.
Întâlnite pe majoritatea tipurilor de mănuşi, mai puţin cele de vară, extensiile sunt acea parte care trece peste încheietură şi se prelungeşte peste mâneca jachetei pentru ca vântul să nu pătrundă în haine. Dezavantajul este că ploaia se va scurge pe mânecă şi va intra în mănuşă (dar pe ploaie, puteţi trece mâneca peste mănuşă).

Mănuşile ar trebui să fie impermeabile. În prezent, materialele de fabricaţie sunt atât de bune încât o mănuşă de calitate ar trebui să nu lase apa să treacă.

În afară de o căptuşeală de calitate, vântul va influenţa temperatura mâinilor. Verificaţi cusăturile, mai ales în zona degetelor - acel loc atât de greu de încălzit de corpul uman pe cale naturală.

Închiderea se poate face prin bandă arici sau un sistem de capse sau curele, îmbunătăţind astfel confortul mănuşii. Sistemul de închidere serveşte şi la menţinerea poziţiei corecte a mănuşii pe mână, şi asigură poziţionarea corectă a protecţiilor.

Dacă un producător a proiectat mănuşile cu atâtea funcţii de siguranţă, e puţin probabil să nu fi inclus şi un sistem bun de închidere. Verificaţi.

Asiguraţi-vă că nu sunteţi incomodaţi de căptuşeala mănuşii.
Dacă sunt impermeabile, nu veţi avea nevoie de mănuşi de ploaie.

Verificaţi cusăturile, pentru ca vântul să nu pătrundă uşor în mănuşi şi să vă răcească mâinile.

Căşti


Fiecare tip de cască are avantajele şi dezavantajele sale, şi probabil veţi alege în funcţie de tipul motocicletei şi propriul gust.
Căşti integrale
Sunt uşor de recunoscut prin protecţia fixă în jurul bărbiei, ceea ce le oferă rezistenţă suplimentară. Pot fi câteodată prea călduroase, iar vizorul se poate aburi.

Căşti deschise
Cunoscute şi drept "căşti trei-sferturi". Protejează urechile şi o parte a capului. Nu au protecţie pentru bărbie, şi de obicei vizierele sunt detaşabile.


Căşti hibrid (flip-up)
Permit ridicarea părţii de protecţie a bărbiei. Sunt foarte comode pentru cei ce poartă ochelari.





Căşti "shorty"
Cea mai simplă cască. Nu protejează părţile laterale ale capului şi nici faţa. De obicei sunt preferatele celor ce conduc choppere.


Căşti de motocross
Au un cozoroc şi loc pentru ochelari de protecţie.


În afară de aspectul siguranţei, cel mai important lucru în alegerea unei căşti este confortul. Din moment ce o veţi purta o vreme îndelungată, ar trebui să ofere siguranţă, să fie comodă şi să arate bine.

De obicei căştile sunt fabricate din compuşi de carbon (uşoare şi solide) sau fibră de sticlă (foarte rezistente la impact şi durabile). Casca ar trebui să fie turnată dintr-o singură bucată (întrebaţi dacă nu sunteţi sigur) deoarece rolul său este distribuirea forţei impactului şi prevenirea străpungerii de un obiect ascuţit.

Interiorul este fabricat din EPS (acelaşi material folosit la paharele de unică folosinţă), şi are rolul de a absorbi energia impactului fără a o transmite capului. Unele căşti nu au această protecţie pentru a îmbunătăţi aspectul estetic.

Căptuşeala este învelişul textil al protecţiei. Trebuie să fie confortabilă şi să absoarbă transpiraţia. Unele căşti permit desprinderea căptuşelii pentru spălare sau schimbare.

Sistemul de ventilaţie este foarte important. Acesta are un efect direct asupra nivelului de zgomot al căştii (vântul care trece prin fantele de aerisire), dar este necesar (doar dacă nu vă place să mergeţi cu viziera aburită). Verificaţi deschiderea şi închiderea sa, precum şi existenţa unor aerisiri în spatele căştii (aerul care intră trebuie să şi iasă).

Există trei tipuri de sisteme de închidere: dublu D (cel mai sigur şi uşor), "quick release" (cel mai utilizat şi uşor de utilizat) şi cu pârghie (rar folosit şi uşor de defectat). La început poate părea dificil de utilizat, dar cu timpul vă veţi obişnui.
Interiorul căştii trebuie să aibă suficient spaţiu pentru urechi, iar cele fabricate ergonomic sunt cele mai confortabile. Pe măsură ce o purtaţi, o cască bine aleasă va deveni mai comodă, iar una prost aleasă va fi mai incomodă. Fiecare cască se va adapta într-o mică măsură formei capului dumneavoastră.

Unele căşti au viziere care previn orbirea de către lumina solară, dar şi o pereche de ochelari este suficientă. Verificaţi dacă puteţi să purtaţi ochelarii de vedere sau de soare cu casca pusă (sau puteţi folosi rame de ochelari cu braţe drepte).

Căştile noi nu mai pun problema greutăţii excesive. În scurt timp muşchii gâtului se vor obişnui.

Unii fabricanţi nu schimbă dimensiunea matriţei de turnare a căştii, ci doar grosimea interiorului. Aceasta înseamnă că o cască de mărime foarte mică va avea mult material protector, în comparaţie cu una de mărime foarte mare. Verificaţi dacă producătorul foloseşte matriţe diferite pentru mărimi diferite (acest lucru se va reflecta în preţul căştii).

Dacă nu aveţi vizieră, va trebui să purtaţi ochelari pentru protecţie. Verificaţi: tipurile de viziere disponibile, cât de uşor este de schimbat, cum se închide şi deschide, cât de bine se aşează pe marginea căştii. Pentru îndepărtarea zgârieturilor există soluţii speciale.

Când mergeţi să cumpăraţi o cască, purtaţi-o cel puţin 5 minute şi după aceea daţi-o jos. Concentraţi-vă asupra locurilor incomode - dacă se poate, uitaţi-vă într-o oglindă pentru a vedea urme roşii pe faţă.

Nu aşezaţi casca în locuri înalte. O cască poate cădea chiar dacă este atârnată de ghidon, aşezată pe şa sau pe obiecte înalte. O simplă cădere poate distruge casca pe care aţi plătit mulţi bani.

Verificaţi respectarea standardelor internaţionale de siguranţă (DOT, SNELL, etc.)
O cască aerodinamică, ale cărei aerisiri sunt bine proiectate, va avea un nivel redus al zgomotului.

Interiorul se va ajusta puţin pe forma capului. În timp, casca va deveni mai confortabilă. Asiguraţi-vă însă că alegeţi de la început măsura potrivită.

Viziera este bine să fie anti-zgârieturi şi anti-aburire. De asemenea, nu trebuie să atingă exteriorul căştii pentru a evita zgârierea şi mătuirea materialului transparent.

Cum alegeţi o cască

1. Măsuraţi circumferinţa capului cu un centimetru de croitorie, şi alegeţi o mărime a căştii potrivită.

2. Deschideţi baretele căştii, aşezaţi casca pe cap şi trageţi în jos de ele.

3. Casca trebuie să fie confortabilă, şi fixă pe cap. Nu trebuie să puteţi băga degetul mare între frunte şi cască. Ajustaţi baretele şi închideţi casca - nu trebuie să vă apese pe gât.

4. Mişcaţi-vă brusc - casca trebuie să rămână fixă !

5. Verificaţi că nu puteţi trage casca de pe cap. Vizibilitatea în faţă şi în laterale nu trebuie să fie obstrucţionată.

6. Dacă purtaţi ochelari, încercaţi să-i purtaţi cu casca pe cap. Pentru căştile integrale trebuie să puteţi introduce un deget între bărbie şi partea frontală.

7. Purtaţi casca cel puţin 5 minute şi verificaţi în oglindă dacă există zone iritate.



Jachete

Jachete de vară
Scurte, cu căptuşeala subţire. Protecţia poate fi foarte solidă sau uşoară. Chiar dacă este doar pentru vreme bună, încercaţi să găsiţi una de calitate (să nu fluture în vânt).


Jachete de iarnă
O versiune mai lungă a jachetelor de vară, cu căptuşeală detaşabilă, protecţie împotriva intemperiilor şi protecţii solide.

Jachete de piele
Unul dintre cele mai populare tipuri de jachetă (discutat pe larg în secţiunea "Piele").


Jachete de ploaie
O jachetă obişnuită, cu un strat subţire de plastic pentru a preveni intrarea apei. De obicei sunt combinate cu pantaloni din acelaşi material.


Pentru a fi confortabilă, o jachetă de motociclist trebuie să ţină cont de poziţia în şa. Aceasta înseamnă: mâneci mai lungi şi puţin rotite, mai mult spaţiu pentru umeri, mai mult material în partea din spate pentru a acoperi spaţiul dintre pantaloni şi jachetă, sisteme de închidere pentru a nu lăsa să intre vântul şi ploaia.

Jachetele sunt fabricate din piele sau material sintetic. Pentru o discuţie despre piele, citiţi secţiunea "Piele". Materialele sintetice sunt de obicei variante de Dupont Cordura (o formă de nailon).

Unele jachete au căptuşeli care pot fi scoase şi înlocuite. Asiguraţi-vă că este bine prinsă, pentru a nu se detaşa de fiecare dată când vă scoateţi jacheta. Puteţi opta şi pentru o protecţie pentru gât.

Cu cât mai multe buzunare, cu atât mai bine - atâta timp cât nu strică aspectul. Vă va trebui măcar un buzunar interior (de preferinţă impermeabil) pentru portofel şi acte. Buzunarele exterioare nu sunt utile dacă nu pot fi închise. Unele jachete au o mică bucată de material peste fermoar pentru a nu lăsa apa să intre.

Asiguraţi-vă că metodele de închidere (fermoare, benzi arici, catarame) sunt solide, deoarece vor fi utilizate intens şi vor suporta acţiunea vântului şi umezelii. Fermoarele închise trebuie să fie acoperite cu material textil, altfel vântul va intra printre dinţii metalici. Este bine ca fermoarele să fie comod de utilizat cu mănuşi în mâini.

Protecţiile în locurile esenţiale sunt obligatorii: coate, umeri şi spate. Pot fi sub forma unui material suplimentar cusut în jachetă, sau scoici din carbon kevlar în interiorul căptuşelii.

Cât de bine poate fi etanşată jacheta ? Verificaţi gâtul, mânecile şi talia. Acest lucru este important pentru a preveni intrarea aerului rece şi al ploii, fluturarea şi "umflarea" jachetei din cauza vântului.

Jachetele de motociclist se pot integra într-un costum prin bandă arici sau printr-un fermoar în partea din spate, pentru prinderea pantalonilor. Desigur, puteţi alege un combinezon dintr-o bucată, care oferă mai multă protecţie şi este mai etanş (dar are dezavantajul de a fi mai incomod).

Principalul motiv al accidentelor de motocicletă este faptul că nu aţi fost văzut de alt şofer ! Verificaţi dacă jacheta are material reflectorizant, sau măcar o culoare deschisă (cum ar fi dunga portocalie aflată pe multe jachete Harley Davidson).

Într-o zi fierbinte, este bine să puteţi beneficia de ventilaţie fără a fi nevoie să deschideţi întreaga jachetă. Verificaţi existenţa unor deschideri pentru ventilaţie (de obicei, la subţiori).

Din ce în ce mai mulţi motociclişti poartă protecţii pentru spate. Dacă vă gândiţi la riscul de a vă accidenta spatele şi coloana vertebrală, e o idee foarte bună.

Materialul jachetei trebuie să permită aerisirea uşoară. O jachetă dintr-un material de calitate va fi evident mai scumpă.

O căptuşeală suplimentară în jurul gâtului este excelentă, deoarece vă folosiţi gâtul în permanenţă în timp ce mergeţi pe motocicletă (vă uitaţi peste umăr, în oglinzi etc.). Astfel, evitaţi intrarea vântului şi zgârierea pielii.

Verificaţi dacă buzunarele sunt uşor de utilizat, chiar cu mănuşile în mâini, şi eventual impermeabile.
Protecţiile trebuie să stea fixe la locul lor, să poată fi desprinse şi uşor de utilizat (de exemplu cu un rucsac).

Verificaţi cât de bine se închide jacheta: talie, gât şi mâini.

Jachetele pot fi uneori foarte scumpe, şi probabil vă întrebaţi care este cea potrivită. Întrebaţi-vă cât de des o veţi folosi, şi pentru câţi ani sau câţi kilometri. Împărţiţi preţul la acest număr, şi gândiţi-vă dacă sunteţi dispus să plătiţi atât pe zi sau kilometru. Nu vreţi să cumpăraţi o jachetă foarte scumpă, pe care s-o folosiţi foarte puţin.

Pantaloni

Pantaloni obişnuiţi
Proiectaţi pentru protecţie, vreme şi siguranţă. Pot fi fabricaţi din piele sau material sintetic, şi sunt utilizaţi pentru călătorii lungi.


Pantaloni de ploaie
La fel ca jachetele de ploaie. Nimic mai mult decât o pereche de pantaloni îmbrăcaţi într-un strat subţire de plastic pentru a nu lăsa apa să intre. De obicei sunt combinaţi cu o jachetă similară.


Pantaloni de piele
Cei mai siguri pentru mersul pe motocicletă, şi cea mai bună protecţie pe care şi-o poate dori un motociclist în caz de accident. Găsiţi mai multe informaţii în secţiunea "Piele".

Overpants
Oferă flexibilitatea de a vă putea adapta la cerinţele vremii sau ale aspectului (puteţi purta hainele obişnuite de lucru pe sub ei). De obicei au fermoare lungi pe laterale, pentru a fi uşor de îmbrăcat.


Cu aspect de jeans
Un nou tip de pantaloni cu aspect şi textură de blue-jeans, însă la nivelul celor mai înalte standarde de siguranţă. Sub exteriorul de jeans pantalonii sunt întăriţi cu materiale dure şi protecţii.




Gândiţi-vă că veţi sta în aceeaşi poziţie o perioadă lungă de timp. Ca atare, pantalonii sunt proiectaţi pentru această poziţie, şi nu pentru stat în picioare. Din această cauză, pantalonii se umflă puţin în jurul şoldurilor şi al genunchilor.

Pantalonii sunt de obicei fabricaţi din piele sau din Cordura (un tip de nailon). Găsiţi mai multe informaţii în secţiunea "Piele".

Majoritatea pantalonilor de motociclism au un mod de strângere a taliei prin curea, bandă arici sau capse (elasticul nu este o soluţie prea bună), ceea ce ajută la fixare şi izolare termică (apa şi vântul nu intră în haine).

Pantalonii de piele nu sunt făcuţi pentru a rezista ploii, şi trebuie acoperiţi cu pantaloni de ploaie. Este incomod, dar astfel se prelungeşte durata lor de viaţă. Pielea tratată pentru a rezista ploii durează mai mult. Pantalonii din material sintetic au o căptuşeală impermeabilă, aceasta fiind - la fel ca la jachete - de obicei din Gor-Tex.

Verificaţi închiderea manşetelor, pentru a evita intrarea vântului şi a apei, precum şi fluturarea în vânt.
Căutaţi ca fermoarele să fie solide, chiar dacă e vorba doar de fermoarul de la şliţ. Pantalonii suportă cel mai dur tratament la transport, împachetând cizmele sau înghesuindu-i în coburi. Fermoarele laterale sunt utile pentru a uşura îmbrăcarea, dar asiguraţi-vă că sunt acoperite cu material textil pentru a nu lăsa vântul să intre.

Câteva buzunare sunt utile, dar nu sunt aşa importante precum în cazul jachetelor. Încercaţi să găsiţi buzunare care pot fi închise.

Este nevoie de material suplimentar în zona genunchilor, deoarece în şa genunchii sunt îndoiţi şi pantalonii s-ar ridica deasupra gleznelor. Tot în această zonă sunt necesare protecţii suplimentare, deoarece genunchii sunt foarte vulnerabili.

Protecţiile suplimentare se află în zona taliei şi a genunchilor, ambele zone de impact puternic în caz de accident. Pot fi din material suplimentar sau scoici din carbon kevlar. Dacă sunt de tip scoiă, asiguraţi-vă că sunt bine fixate.

Uitaţi-vă bine la căptuşeală. În cazul unei căptuşeli suplimentare (de iarnă), verificaţi sistemul de prindere, deoarece este foarte incomod să iasă de fiecare dată când vă scoateţi pantalonii.

Dacă purtaţi cizme mari sub pantaloni, verificaţi dacă manşetele sunt suficient de largi pentru a le încăpea.

If you wear big motorcycle boots under your pants check that your cuffs are wide enough to accommodate them.

Acest lucru este valabil pentru orice articol de îmbrăcăminte pentru motociclişti: când vă spălaţi pantalonii (la maşină sau manual) cu săpun (fără uscare, fără fier de călcat, citiţi eticheta) impermeabilitatea va fi influenţată. Adeseori, va fi nevoie să utilizaţi un spray pentru a aplica un strat de impregnare.
Verificaţi protecţiile: sunt în locul potrivit pentru genunchi, şi dacă protecţia acoperă zona din jurul lor. Ţineţi minte că protecţiile din material dur sunt mai bune.

Unele modele de pantaloni au brâuri (centuri pentru rinichi) integrate. Nu sunt foarte des întâlnite, dar există. Puteţi alege şi un brâu separat. La drum lung, sunt foarte utile pentru spate şi talie.

Piele

Jachete de piele
Mirosul, aspectul şi textura unei jachete de piele sunt extraordinare. O jachetă de piele trebuie să fie puţin mai largă, pentru a putea îmbrăca ceva pe dedesubt în zilele reci.




Pantaloni de piele
Pantalonii de piele trebuie să fie strânşi, dar să lase loc genunchilor şi şoldurilor. Verificaţi etanşeitatea la picioare şi protecţiile la talie şi genunchi. Pantalonii trebuie să fie confortabili în poziţia aşezat în şa.



Protecţii de piele
Se utilizează pentru a acoperi blue-jeanşii sau pantalonii obişnuiţi. Sunt uşor de purtat (sunt fixaţi cu o curea la talie şi cureluşe în spatele picioarelor). Nu au spate, aşadar asiguraţi-vă că sunt bine fixaţi şi nu pot aluneca în caz de accident.


Altele




Echipamentul din piele rezistă multă vreme, aşadar rămâneţi la stilurile şi culorile tradiţionale. O jachetă din nailon obişnuită trebuie înlocuită de obicei după 3 ani de utilizare intensă, una de calitate după 6 ani, dar una din piele poate rezista 10 ani şi chiar mai mult.

Pielea "respiră", aşadar într-o zi umedă nu vă veţi simţi incomod. Este nevoie însă de o întreţinere corectă pentru a păstra această calitate.

Sunt disponibile diverse culori pentru piele, dar modul de obţinere a culorii influenţează calitatea sa. Vopseaua (culoarea) poate fi aplicată pe piele, iar dacă o zgâriaţi veţi găsi altă culoare sub stratul aplicat. Altă metodă este pătrunderea vopselei în jachetă, şi astfel materialul este complet colorat - dacă zgâriaţi vopseaua, veţi găsi aceeaşi culoare (acest proces este mai scump, dar culoarea e mai durabilă).
Nu este bine să consideraţi pielea impermeabilă, deoarece va absorbi apa şi va spăla uleiurile din material. Pielea se va usca şi se va crăpa. Aveţi nevoie de un costum de ploaie pentru a o proteja.

Pielea trebuie îngrijită, având de obicei un strat de protecţie împotriva petelor şi arsurilor. Din când în când trebuie să ştergeţi pielea cu o cârpă umedă, sau să o trimiteţi la o curăţătorie specializată.

Dacă pielea se umezeşte, lăsaţi-o să se usuce încet. Nu folosiţi surse de căldură suplimentare. După uscare, aplicaţi o substanţă specifică pentru a unge din nou pielea şi a o păstra suplă.

Dacă în timpul utilizării normale simţiţi că jacheta devine uscată, folosiţi puţină vaselină pentru a o înmuia din nou.
Există soluţii pentru protecţia echipamentelor din piele, dar asiguraţi-vă că aplicarea lor nu influenţează capacitatea pielii de a "respira".



sursa:http://www.motociclism.ro/

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu