Multe lucruri au început în America, chiar şi criza financiară. Acum vreo-sută şi de ani, în Vestul Sălbatic se călăreau caii. Fugarii îi foloseau ca necesitate şi pentru a trăi sentimentul de libertate. Mai târziu, lucrurile s-au schimbat, dar principiile au rămas aceleaşi: de la cai s-a trecut la motociclete, caii s-au strecurat în cilindri, devenind cai putere. Pălăriile au fost înlocuite cu căşti de protecţie, iar drumurile bătătorite de trecători s-au transformat în autostrăzi. De atunci şi până în prezent, o senzaţie a rămas cu siguranţă aceeaşi: libertatea.
(Aaa, şi nici whisky-ul nu şi-a schimbat culoarea). Această plăcere o simt şi oamenii noştri din spatele coarnelor, care fac parte din clubul Oltenia Bikers, gaşcă mare de patruj’ de motociclişti cu o politică simplă, dar respectabilă: „Membrii clubului nostru sunt toţi egali. Nimeni nu e şeful nimănui, fie că ai Jawă, fie că ai Harley. Toţi suntem în aceeaşi oală, şefia o lăsăm pentru slujbă“, ne povesteşte Vasi, unul dintre motociclişti, convins de spusele sale.
de Cosmin Stoian
Ei sunt prieteni şi împart o singură plăcere: motocicletele, sau motoarele, cum le numesc ei. Atât timp cât are două roţi, pasiunea aceasta nu ţine cont de vârstă, de nimic. Pe motocicliştii noştri i-am găsit, ca în fiecare miercuri seara, în faţa Universităţii, sfidând „cancerul“ de afară cu poveşti cu şi despre motoare: „Dacă facem o convenţie cu dom’ primar, poate ne parcăm motoarele pe noul pavaj din faţa teatrului“, ne declară Vasi, cu un umor negru.
Top Bike: bar rezervat motocicliştilor
Nu cu mult mai târziu e cazul să ne tragem la adăpost, iar bikerii ştiu deja direcţia în care o să vireze coarnele: barul de motociclişti „Top Bike“, situat undeva înainte de Velvet cum faci prima la dreapta. Acolo ne aşezăm fundul pe scaun şi ne agăţăm gecile în cuierul făcut din bujii (Nu credeţi?! Treceţi şi vedeţi, nu vă minunaţi, doar e de bikeri). Doar aşa se cuvine. Era şi momentul ca bikerii să aibă un loc al lor unde să se tragă: „Proprietarul a făcut treabă mişto, barul fiind, din câte se ştie, singurul de aceste gen de pe meleagurile olteneşti“. Motocicliştii se strâng, relaxaţi, în jurul câtorva mese, comandăm bere (nu şi cei care erau cu casca în braţe şi cu motorul parcat în faţa localului) şi ne punem, tată, pe taină şi povestit, dar nu poveşti.
Mândria clubului: cele trei doamne
De vorbă am stat cu doamna Anca, Vasi, nea Gelu, nea Adiţă (am lăsat domneala la o parte ca să evidenţiem prietenia dintre membri. „Nea“ este rezervat pentru câţiva membri cu o vârstă respectabilă şi nici respectul pentru o doamnă nu putea fi dat la o parte. Doar nu era să îi zicem „Tanti“). După ce îi lămurim cum stă treaba cu ziarul nostru, ciulim urechile bine şi notăm în carneţel. „Vorba multă, sărăcia omului“, zicem noi, aşa că trecem la cele „sfinte“.
Buun, să tot fie un an de când clubul Oltenia Bikers s-a întemeiat de către o duzină de motociclişti. Teoretic, clubul are şi un preşedinte, dar practic nimeni nu e şef când e vorba de prietenie. „Dacă ai întrebări, oricine dintre noi este dispus să îţi dea informaţii“, declară motocicliştii prezenţi. La sărbătorirea unui an, numărul membrilor se triplase, iar în prezent Oltenia Bikers numără nu mai puţin de patruzeci de pasionaţi. De 1 şi 8 martie, motocicliştii nu uită de cele trei doamne, membre ale clubului, cadourile primite fiind diferite: de la lanţuri (nu de aoleo mă tai în tablă), la baterii (nu de ceas). Poate lumânărele sau beţişoare parfumate ar fi acceptate, dacă ar exista cu miros de fum de eşapament sau de benzină. Totul se rezumă la motociclete. Doamna Anca se grăbea către un hypermarket să-i cumpere băieţelului său, ce credeţi?, o motocicletuţă, nu în miniatură, ci tocmai bună de încălecat pe şa. Băieţelul o să împlinească în curând doi ani şi zece luni şi „urmează să dea de băut“ când se va sui pe noua sculă fără basculă, ci cu motor (electric, ce-i drept).
Ăsta e bun, ăsta nu e bun, celălalt e nebun!
Pe spatele vestelor se zăresc diverse oraşe: Craiova, Filiaşi, Balş, Caracal, vasăzică, motociclişti din toate colţurile Olteniei au jurat în faţa clubului. Oltenia Bikers are legi simple, dar de respectat, nu ca în politică: dacă vrei să te numeri printre membrii clubului, şase luni trebuie să stai în probe, măsurat din cap până-n picioare, să faci prezenţe (cam ca la şcoală), iar numai la sfârşit, dacă te dovedeşti adevărat motociclist, dai cu subsemnatul, dacă nu, rămâi cu prezenţele. „Cine NU ştie să meargă pe-o roată, NU are fiţe, poate să intre în club. Noi NU suntem figuranţi, nu vrem să deranjăm pe nimeni“, adaugă doamna Anca. Nea Gelu, om trecut de cinci decenii, care i-ar putea fi tată celui mai mic membru al grupului (22 de ani), ne povesteşte cum, pe vremuri, dacă aveai un IJ erai un fel de Făt-Frumos călare pe cal. „Majoritatea am plecat de la ruseşti, socialiste cum le porecleam noi. Românul doar pe-aia o avea. Mergea şi iarna dacă era nevoie, dădea zăpada la o parte şi se ducea unde avea treabă“. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, „acum am trecut la japoneze, dar în club mai sunt şi vreo două italiene şi o nemţoaică, având gabarituri de la 125 la 2.000 de cmc, de la choppere la cruisere. Motociclete, la ce vă gândeaţi?“. Pe motor fără costum este ca în deşert fără apă, am putea spune. Membrii clubului Oltenia Bikers, ca oricare alţi motocilişti, se îmbracă în funcţie de anotimp, iar iarna mai trag motoarele pe dreapta: „Pentru cei înfocaţi rău există haine încălzite. În principiu pe motor tre’ neapărat o cască, apărători, nişte cizme zdravene, dar vara pui o cască de neamţ şi pe celelalte le dai dracu’, că te topeşti de cald“, ne povesteşte Vasi. De unde şi le procură? Cea mai bună ofertă este onorată!
Motociclist sau posesor de motocicletă?!
Dacă se înţeleg perfect cu motocicliştii din ţară, toţi având aceeaşi pasiune, oraşul nefiind important: „La Vama Veche am băut cu motociclişti din Timişoara“, ne povesteşte Vasi înainte să ia o gură de bere, cu „viteziştii“ nu sunt certaţi, însă din păcate trag ponoasele lor, fiind băgaţi în acelaşi sac pentru greşelile acestora din urmă. Să nu se înţeleagă greşit, în clubul Oltenia Bikers există motoare de viteză, dar mânate de oameni responsabili. „Una e să fii motociclist şi alta e să fii posesor de motocicletă“, precizează doamna Anca. Poate mulţi se întreabă de unde au motocicliştii noştri olteni finanţe? Păi cum să nu aibă dacă sunt doctori, economişti sau recuperatori (legali). Motocicliştii din club se duc la slujbe în fiecare zi ca orice om normal şi e treaba lor ce fac cu banii. Fiecare cu pasiunea lui. Despre cum îi priveşte lumea, nea Adiţă concluzionează scurt, dar adânc: „În partea cealaltă, dacă n-ai motor eşti un ciudat. Ee, la noi e invers: dacă ai motor, eşti considerat un ciudat“.
Prin ţară, călare pe motoare
Pe oriunde merg impun respect. Pe cei de la Oltenia Bikers îi întâlneşti pe la concerte (au ridicat Slatina în picioare când au fost la Goran Bregovic), pe la munte, la mare şi la festivaluri unde se distrează cel mai copios. Îşi amintesc cu drag de festivalul de la Cluj către care au plecat vreo 15 – 20 de bikeri. Nici la festivalurile de la Braşov sau Reşiţa nu au primit absenţe. În acelaşi stil de libertate al celor doi rideri din filmul Easy Rider, apărut în 1969, Vasi şi Carenă, pe un Chopper şi un Enduro, au bătut ţara în lung şi-n lat, nu mai puţin de 3.000 de km în plus indicând kilometrajul motoarelor lor: „Azi eram la Sighetul Marmaţiei, iar peste trei zile beam bere pe plajă la Vamă“, intervine Carenă, amintindu-şi de cele petrecute în vara lui 2007. Moldova le mai rămăsese de văzut, dar trebuia să ajungă la Sibiu, la festival: „Drumurile din România s-au îmbunătăţit şi sunt într-o continuă schimbare spre bine, din fericire“, declară Vasi.
Acum că îi lăsăm pe motocicliştii noştri să se odihnească niţel, vă spunem vouă că pe internet clubul îşi va deschide în curând porţile site-ului: http://www.olteniabikers.ro/. După ce am terminat berile şi pasta din pix, vă zicem că povestirea face un popas aici, dar motocicliştii încalecă pe şa şi merg mai departe. Drum întins şi liber ca pe Route 66.
sursa:http://www.lupamea.ro/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu