joi, 16 iunie 2011

Motocicletă

Motocicleta este un vehicul motorizat cu două roți. Asemenea bicicletei, motocicleta stă vertical cînd este virată așa încît centrul de greutate să fie deasupra roților. Schimbarea de direcție este realizată de conducător. Ipoteza că vehiculele cu două roți stau drept datorită efectului giroscopic au fost infirmate.

Construcție:

Cadru
Cadrul (șasiul) motocicletei este realizat prin sudură, din țevi de aluminiu sau oțel. Motocicletele moderne folosesc motorul ca structură de rezistență a șasiului. Rezervorul de combustibil este plasat de obicei deasupra motorului, întâlnindu-se însă motociclete cu rezervorul sub șa sau integrat în șasiu. Jențile pot fi spițate sau realizate în întregime din aluminiu, aliaje speciale sau fibră de carbon.
La exterior, cadrul este cel mai adesea acoperit de carene din material plastic, în întregime sau parțial.
Suspensii
Cea mai răspândită configurație pentru suspensia roților la motociclete constă în două amortizoare telescopice pentru roata față si un amortizor pentru bascula în care este montată roata spate. Amortizoarele sunt hidraulice sau cu gaz. Recent, acestea sunt montate cu tubul interior la capătul dinspre roată (furca "upside-down") pentru a reduce inerția ansamblului și a îmbunătăți comportamentul pe drum denivelat.
Variante mai puțin tradiționale se întâlnesc la choppere și motocicletele BMW. Sistemul telelever folosit de BMW asigură o stabilitate mai mare a motocicletei la frânare.
Funcționarea și ajustarea corectă a suspensiei este esențială pentru controlul motocicletei, în special la viraje.
Frâne
În general motocicletele dispun de două sisteme de frânare independente, însă în prezent mai multe motociclete oferă sisteme de frînare legate (aplicarea uneia dintre frîne o acționează și pe cealaltă) ca măsură de securitate .Frâna roții față este acționată de un levier situat în partea dreaptă a ghidonului, iar frâna roții spate este comandată de o pedală situată lângă scărița din dreapta. Toate motocicletele moderne dispun de unul sau două discuri de frână la roata față si un disc la roata spate. Motocicletele mai vechi folosesc frâne cu tambur la roata spate. Acționarea frânelor este hidraulică in majoritatea cazurilor.
Frâna cea mai importantă este frâna roții față, care preia intre 70 și 100% din capacitatea de frânare pe o suprafață aderentă, datorită transferului de greutate. Proporția diferă și în funcție de tipul motocicletei.
Motor
Propulsia motocicletei este asigurată de un motor cu ardere internă, în doi sau patru timpi. Prototipuri și serii limitate de motociclete cu motor diesel există, dar nu sunt răspândite. Capacitatea cilindrică a motoarelor de motocicletă este situată între 50cc și 2000cc. Motoarele în doi timpi sunt mai des întâlnite la motocicletele vechi sau la cele de performanță (un motor în doi timpi genereaza mai multă putere decât unul în patru timpi de aceeași cilindree).
Configurațiile întâlnite sunt foarte variate: monocilindru, doi până la șase cilindri în V, doi până la patru cilindri în linie, montați transversal sau longitudinal, doi cilindri orizontali opuși, etc.
Puterea dezvoltată de motor variază în funcție de tipul motocicletei, de la 3-5 CP până la peste 200 CP. Motocicletele sportive de serie, accesibile publicului larg, pot avea un raport putere/greutate supraunitar.
Sisteme de tip ABS si de repartizare a forței de frânare pe cele două roți se pot întâlni la unele motociclete.
Transmisie
Ambreiajul motocicletelor este de obicei de tipul umed, cu ungere în baia de ulei sau separată. Ambreiajul de tip uscat este și el destul de raspândit. Cutia de viteze are cinci sau șase trepte de multiplicare.
Transmisia finală cea mai răspândită este cu lanț, mai rar cu cardan sau curea de transmisie.

Tipuri de motociclete:

Motociclete de stradă
Categoria cea mai răspândită, înglobează multe tipuri de motociclete.
Standard/Naked
Aceste motociclete sunt destinate preponderent mediului urban și au o formă clasică, generică. Acest tip de motocicletă este recomandat începătorilor, deoarece sunt manevrabile și în majoritatea cazurilor nu au motoare foarte puternice ...
Cruiser
Motociclete destinate plimbărilor lungi, în afara orașelor. Șaua joasă, ghidonul lat și un motor de cilindree mare, optimizat pentru cuplu maxim la turații mici arată că accentul este pus în principal pe confortul motociclistului și mai putin pe performanțele sportive.
Chopper
Adevarate bijuterii, chopperele sunt motociclete modificate de proprietar pentru satisfacerea gustului său estetic. Un chopper e o motocicletă joasă, cu cadrul alungit și furca roții este mult mai înclinată. Motoarele folosite sunt preluate de pe cruisere (Harley Davidson).
Sport
Aceste motociclete sunt optimizate pentru viteza si performante sportive, asemănătoare motocicletelor de curse din care sunt derivate. Folosesc motoare puternice de turatie mare, au carene in jurul cadrului pentru reducerea rezistenței la înaintare, frâne puternice și impun motociclistului o poziție specifică, cât mai ascuns în spatele parbrizului si carenelor.
Touring
Motociclete destinate parcurgerii unor distanțe mari. Spre deosebire de cruisere, acest tip de motociclete prezintă și caracteristicile unei motociclete sport.
Motociclete pentru teren accidentat
Enduro
Destinate exclusiv deplasărilor în teren accidentat. Se impart in doua categorii: cross si hard-enduro. Cele din clasa cross nu sunt dotate cu faruri și semnalizatoare, circulația lor nefiind permisă pe drumurile publice. Pot fi recunoscute după silueta înaltă, garda mare la sol, roata față mai mare și cauciucurile cu crampoane.
Dual Sport
Denumite si soft-enduro sau touring-enduro aceste motociclete sunt un hibrid între motocicletele touring și cele enduro. Sunt adaptate atât ieșirilor în teren accidentat cât și șoselelor.
Motociclete de competiție
Cross
Asemănătoare motocicletelor enduro, sunt folosite în competițiile de motocross, pe trasee de pământ special amenajate cu obstacole și trambuline.
Dirt-track
Motociclete foarte simple, fără cutie de viteze și frâne, dar care are ambreiaj, cu care se concurează pe piste ovale special amenajate
Superbike
Motociclete sportive de 1000cc, derivate din modele de serie puternic modificate de constructori. Această clasă oferă un bun prilej constructorilor de a prezenta modelele de serie pe care le vând.
Supersport
Similar clasei superbike, motocicletele supersport sunt modele de serie de capacitate cilindrică mai mică și cu mai multe restricții asupra modificărilor ce pot fi făcute pentru a le putea înscrie în competiție.
Supermoto
Aceste motociclete sunt un hibrid între motocicletele de viteză pe circuit și cele de cross. Concurează pe trasee mixte de cross cu asfalt.

Altele

Scuter
Scuterele sunt motociclete de mici dimensiuni, dotate cu transmisii automate, motoare de putere mica si roti tipic mai mici decat motocicletele. Scuterele sunt populare ca mijloace eficiente si ieftine de transport in aglomerarile urbane.
Moped
Mopedul (ciclomotor) este un hibrid intre bicicleta si motocicleta. Un moped se poate deplasa fie cu ajutorul pedalelor, fie cu ajutorul unui mic motor (sub 50cc). Conducerea lui pe drumurile publice nu necesita permis de conducere.
Subculturi
Istoric, motocicletele au fost asociate cu subculturi, în general acestea sunt cluburi de motocicliști. În media, grupările cu activități ilegale au parte de multe ori de multă atenție și acoperire, deși acestea sunt foarte puține.
În ultimele decenii, motocicliștii au format grupuri de lobby politic pentru adoptarea de legi favorabile motocicliștilor.
Mobilitate
Folosirea motocicletei are tot mai mult aspecte practice, de exemplu este folosită pentru a evita și a reduce aglomerația urbană, pentru cursele cu frecvență redusă ale transportului public. În unele țări motociclete sunt principalul mijloc motorizat de transport. În Taiwan de exemplu la 10.000 de locuitori există aproximativ 2.500 de automobile și 5.000 de motociclete
Securitate
Motocicletele au o rată a accidentelor mortale mult mai mare decât automobilele. O analiză a Departamentului de Transport din America arată că la același număr de vehicule întregistrate, motocicletele sunt implicate în de 4 ori mai multe accidente decât automobilele personale. Aceeași analiză arată că la 100.000 de mile parcurse numărul morților este de 28 de ori mai mare în cazul motocicliștilor.[6]
Principalele cauze ale accidentelor sunt negocierea greșită a virajelor de către motocicliști și automobilele care taie calea motocicletelor. Conducerea motocicletelor are un aspect ne-intuitiv, pentru a înclina motocicleta și începe virajul, motociclistul trebuie să execute o contravirare, comportamentul motocicletei surprinzând mulți motocicliști în cazuri de urgență. De asemenea frânarea în siguranță în viraje este aproape imposibilă.

Conducerea motocicletei

Comenzile
Comenzile motocicletei sunt amplasate pe ghidon și în apropierea scărițelor pentru comenzile acționate de picior, astfel: ambreiajul este comandat de un levier în partea stânga a ghidonului; manșonul accelerației este plasat în dreapta, alături de levierul frânei față; frâna spate este comandată de picior, printr-o pedală situată în partea dreaptă; piciorul stâng comandă pedala schimbătorului de viteze.
Cutia de viteze este secvențială, cu punctul mort între treptele 1 si 2.
Particularități
În comparație cu autoturismele, conducerea motocicletelor prezintă o serie de particularități:
datorită masei reduse, raportul putere/greutate este net în favoarea motocicletelor, ceea ce explică accelerațiile mult mai rapide de care acestea sunt capabile
în timpul abordării unui viraj, un motociclist se află în imposibilitatea practică de a frâna, fără să riște pierderea controlului vehiculului deoarece aderența cauciucurilor este împărțită între tracțiune și forța laterală (centripetă)
schimbarea direcției de mers se face prin contra-virare (orientarea ghidonului in direcția opusa curbei). La viteze mici (sub 15-20 km/h) este suficienta orientarea ghidonului în direcția dorită, insa la viteze mari este necesara obținerea unei inclinari in direcția curbei. Rotirea ghidonului spre dreapta are ca efect înclinarea și schimbarea direcției de mers spre stânga, și invers. Acest lucru se datorează geometriei sistemului de direcție și parțial forțelor giroscopice ce acționează asupra roților
în linie dreaptă distanța de oprire motociclete poate fi la de bună ca a unui autoturism[necesită citare], însă obținerea unei distanțe scurte de frînare necesită mai multă îndemînare în cazul motocicletei. În alte situații decît în linie dreaptă motocicleta este net dezavantajată.
ca și cazul autoturismelor, blocarea roților în cazul frînării duce la pierderea controlului direcție, însă în plus față de autoturism, aceasta poate însemna și pierderea stabilității verticale[necesită citare]. În prezent tot mai multe motociclete au montante sisteme de prevenire a blocării roților la frînare (ABS). Un aspect în plus care influențează distanța de oprire a unei motociclete este faptul că motociclistul este prin natura vehicului mai atent în trafic, și deci poate avea reacții mai rapide




sursa:http://www.wikipedia.org/

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu